Sampling – cele mai reusite Metode de promovare

Weekendul trecut am fost la festivalul medieval. Un eveniment organizat bine, dar și mai important cu  infrastructura statică – fără scenă adusă, veceuri mobile, restaurante improvizate etc. Părerile participanților au fost în mare măsură destul de bune. Oricum, mulți și-au manifestat insatisfacția față de modalitatea de plată. Eu consider că a fost o idee genială. A fost după mine cea mai masivă campanie de Sampling în Moldova, organizată de Unibank.

Sampling este una din cele mai eficiente metode de promovare a unui produs – distribuirea gratuită a unui produs pentru a fi testat de consumatori. Am auzit la unii profi de marketing din Moldova traducerea de „eșantionare”, ceea ce este absolut gresit, din simplu motiv că în limba engleză Sample înseamnă atât  Eșantion, cât și Mostră.

De fapt, s-ar parea că nu e mare știință. Gasești o gloată de oameni și le distribui mostrele produsului tău. Toți îl încearcă și poate mai revin la acest produs în magazin, sau cel puțin își aduc aminte de el la raft. Foarte simplu. Bifăm apoi ca  activitate implementată, includem în raportul de marketing către director și ne-am luat de-o grijă.

Deci, Unibank a convins organizatorii să le permită să seteze toata infrastructura de plăți prin carduri bancare Mastercard Paypass. Este un card pe care este suficient doar sa-l apropii de terminalul de plată și achitarea s-a făcut. Confirmarea vine imediat pe telefon.

Vizitatorilor li se propunea un card bancar, la purtator (NE nominal), pe care trebuia să depună o sumă de bani. Apoi, suma depusă era folosită pentru achitarea biletului sau altor cumpărături. Dacă la plecare mai rămîneau bani aceștia erau restituiți. Procedura a fost tare simplă, trebuia doar de aștepat 2 minute în rînd pentru a primi cardul în schimbul numărului de telefon mobil. Iar la plecare, pentru extragerea banilor rămași era suficient să te apropii la ghișeele Unibank. Apropo, pe tot teritoriul erau mai multe puncte de reîncărcare a cardului.

Ce a reusit să obțină Unibank prin acest sampling pentru 20.000 vizitatori:

  • Au testat produsul timp de 2 zile pe un eșantion de 20.000 oameni
  • Au demonstrat utilitatea și simplitatea utilizării cardurilor Paypass prin faptul că toți participanții au folosit cardul
  • Au demonstrat amabilitatea reprezentanților Unibank
  • Au micșorat unele rânduri
  • Au redus cash-ul din circuit – fenomen normal pentru un festival
  • Au contribuit la achitarea impozitelor – majoritatea achitărilor au trecut prin bancă
  • Au elaborat o bază de date cu potențiali clienți
  • Au demonstrat ca au capacitate de organizare a infrastructurii

Ce a mai fost necesar de făcut:

  • Colectarea feedback-ului de la participanți prin intermediul unui sondaj amplu timp de 2 zile pentru evaluarea cantitativă a percepției față de cardurile paypass și a banilor în general
  • Efectuarea interviurilor aprofundate pentru testarea calitativă a serviciului
  • Colectarea mai multor date de la vizitatori, cel putin demografice și e-mailuri, pentru a stabili o comunicare directă ulterior

Aplicați metoda de Sampling cît mai des. Cercetările au demonstrat, repetat, că această metodă este în topul acceptării de promovare. Dar este foarte important să ținem minte să colectăm feedback și dacă este posibil să construim o bază de date a consumatorilor potențiali.

Posted by Dumitru Slonovschi

  1. Interesant articol. Am analizat cu mare interes. Am fost si eu la festival. Am stat in riduri vreo 5 minute. Putin deranjant. Dar acum ma gindesc, cu adevarat este impresionanta aceasta metoda. Nu am avut posibilitatea sa o testez anterior sa vad exact cum se foloseste astfel de card. Imi dau seama ca au fost si alte promotii prin aceasta metoda, dar parca nu atrageam atentia asa de tare

  2. mda, interesant. dar asa metode pot fi aplicate la toate produsele? Sunat studii despre moldoveni si reactia lor la astfel de campanii?

  3. Desigur, a fost o promovare reușită. Avantajele deja au fost expuse. Voi atrage atenție doar la ce mai trebuia de lucrat:
    1. Confuzia inițială. Nu știai câți bani să pui, dacă vor rămâne – îi vei putea returna? etc. Trebuia să întrebi adițional, ceea ce reținea rândul la bilete.
    2. A doua confuzie era că achitai cu cardul doar mâncarea. Obiectele handmade nu intrau în sistem. Mulți au crezut că totul va fi cu cardul și au pus prea mulți bani inițial.
    3. Cel mai important lucru: așa și nu am înțeles ce să fac cu cardul mai departe. Unde pot să-l mai folosesc, cum?

    În rest, sunt foarte bravo.
    Cel mai apreciabil, este faptul că toți consultanții îți cereau să treci personal cu cardul prin aparat, atunci când trebuia să returnezi banii. Nu acceptau ei să o facă pentru tine. Prin aceasta, ne-au impus să simțim cât de ușoară e procedura.

  4. Dumitru Slonovschi August 23, 2014 at 16:54

    Elvira, cred ca sampling este bine utilizat de mult timp. In acest caz cred ca a fost facut mai ingenios. Cred ca este metoda buna pentru mass-market. Cred ca o astfel de metoda trebuie folosita in timp de lansare a produselor. Cit despre reactia moldovenilor… Magenta a efectuat o analiza a instrumentelor de promovare vreo doi ani in urma. Tin mite ca samplingul era pe primul loc.

  5. Dumitru Slonovschi August 23, 2014 at 16:57

    Exact. cred ca a fost geniala ideea, caci ne-au facut sa utlizam. Sint de acord ca erau unele necalitati. Poate nu toti consultantii au fost isntruiti bine. Mie mi s-a explicat ca eu pot retrage banii ramasi. La intrare, probabil era nevoie de citeva indicatoare de clarificare, sau poate un pliant simplu cu reguli.

Lasă un comentariu