Bine ați venit la Xiaomi – opinia unui expert în marketing

Acum câteva zile am fost invitat la o lansare – Xiaomi, cel mai mare magazin din Europa, după cum declară fondatorii săi, a expus în vânzare pentru clienții săi din Chișinău peste 1000 de articole. Ideea m-a intrigat, mai ales din punct de vedere al promovării de marketing. Un magazin de astfel de avengură nu se deschide în fiecare zi la noi. În plus, îmi era interesant să văd ce produse se propun și cât de pregătiți sunt consultanții să facă față întrebărilor mai puțin comode. Din cele pe care noi, de regulă, le folosim când organizăm Mystery Shopping. Ce-am văzut și ce-am primit în rezultat, cum ar spune jurnaliștii de la noi în titlurile știrilor a fost… șocant.

Șocant – Xiaomi nu înseamnă doar telefoane

Mulți au auzit de Xiaomi de pe Aliexpress, dar puțini știu că acesta e un producător avansat de electronice din China, ce a scoate smarphone-uri ce concurează cu cei de la Apple. Eugeniu Dediu mi-a zis recent că în google trends sunt aproape egali cu Iphone, întreresant. Pe acestea le-am găsit aranjate estetic pe niște mese mari, chiar la intrare. Eu, totuși, renunț mai greu la produsele la care deja m-am adaptat, dar cu mare plăcere explorez inovațiile ce-mi pot face viața de zi cu zi mai ușoară. De aceea, atenția mea s-a îndreptat mai mult asupra electrocasnicelor smart. Aspiratorul inteligent, care memorizează spațiul și apoi se mișcă singur prin casă, fără să aibă nevoie de mâinile sau timpul meu ca sa-l manevrez, mi-a plăcut.

De asemenea, m-a impresionat purificatorul de aer cu sistem de verificare a toxinelor, sistemul de alarmă, laptopurile și camerele de supraveghere cu rază de 360 grade.

This slideshow requires JavaScript.

Șocant – Xiaomi aduce în Moldova smart house

Cel mai mult, mi-a plăcut să aflu că produsele smart house, se cuplează toate între ele.

Adică poți face combinații pentru casă destul de interesante și utile. Noi avem deja NEST, dar el este destul de limitat. Produsele de la Xiaomi sunt mai variate. Ele acoperă partea de securitate a casei, cu detectoare de mișcare, fum, alertă la deschidere; și dispozitive pentru confort – aspirator smart, purificator de aer, fierbător de apă, chiar și multicooker. Și partea cea mai faină e toate se pot gestiona de pe telefon. Asta mi se pare pur și simplu genial.

Nu sunt sigur dacă am înțeles corect, dar priza și relanșa pentru smart house era de tip englez, respectiv trebuie adaptor. Straniu.

De asemenea am văzut câteva televizoare, îmi este dificil să evaluez calitatea acestora, dar alături am văzut și TV box, asta sună bine pentru clienți.

O bună parte din produse țin de life style. Adică gadgeturi care țin de sport, baterii, ceasuri, perii de dinți, camere video etc.

This slideshow requires JavaScript.

Xiaomi direct din Moldova sau de pe Aliexpress?

După cum am menționat, m-am dus în vizită cu ceva întrebări mai puțin comode. Aici, am abordat câteva dintre ele.

Prețul. În magazin este mai scump decât pe Aliexpress. Spre exemplu, articolul meu preferat – aspiratorul – în magazin costă 7.999 lei sau 483 USD (care presupune toate taxele, import și transport). Pe Aliexpress acest produs costă între 316 – 370 USD. Oricum am fost surprins ca din primele 3 poziții din search nu am putut comanda în Moldova sau trebuie să achit adițional pentru livrare vreo 80 USD.

Până la urmă, analizând bine toate avantajele pro și contra, am decis că am să cumpăr de aici, pentru că sunt tipul de cumpărător, care, mai ales când vine vorba de gadgeturi, preferă să vadă cu ochii, să atingă, să verifice dacă funcționează, fără a aștepta mâța în sac timp de 3 luni sau mai mult. M-a convins și faptul că pot economisi timp pentru că pentru Chișinău, Xiaomi are pus la punct sistem de livrare.

Sistemul de operare. Problema cea mai comună cu produsele de pe Aliexpress, cei care au cumpărat de acolo știu, e că diferența de calitate de la un vânzător la altul e tare diferită. Poți avea noroc de produs original sau de vreo copie tristă de produs ce ajunge spart, cu piese lipsă sau bun de folosit, dar imposibil de conectat. Din acest punct de vedere, mi-a plcăut că cei de la Xiaomi au luat asupra lor această problemă și au grijă ca produsele expuse la noi să poată fi conectate chiar și cu Google Play.

This slideshow requires JavaScript.

Șocant? Xiaomi a trecut testul de Mystery Shopping

 Am să fiu sincer, nu cred că pot evalua deservirea în ziua deschiderii. Erau foarte mulți oameni și totul era pregătit, fiecare era primit ca un oaspete special. Ar fi interesant de intrat în zilele obișnuite, pentru a vedea fluxul de vizitatori și cum se descurcă cei circa 8 consultanți ai magazinului. E ceva să poți memoriza și cunoaște detalii convingătoare despre 1000 de articole. Eu am profitat de ocazia de a vorbi cu doi dintre ei. I-am detectat ușor în mulțime după tricourile stilizate. Le-am adresat câteva întrebări și am rămas cu impresia că ei chiar știu despre ce vorbesc. Cel puțin pe mine, m-au convins în privința aspiratorului smart și mi-au creat necesitatea pentru produsele smart house.

Apropo, probabil, puțini atrag atenție acestor detalii, dar mie mi-a plăcut persoana responsabilă de securitate. Nu era cineva în costum militar sau de Security. Era un domn care zâmbea și atent trăgea cu ochiul. Și chiar dacă alarma de la produse uneori țipa, el tare calm se apropia și o deconecta.

Roman, reprezentantul magazinului care s-a ocupat de excursia invitaților, a fost cel care mi-a plăcut cel mai mult dintre toți. Știți cum e, importantă e prima impresie, pentru că pe ea se ancorează restul deciziilor, așa funcționează creierul nostru, vrem sau nu. În acest caz, Roman a fost persoana perfectă la locul potrivit pentru a face o bună publicitate magazinului. N-am ezitat să-i adresez câteva întrebări provocatoare, din Mystery Shopping, pentru a vedea cum apără imaginea brandului său în comparație cu concurenții și s-a descurcat perfect.

This slideshow requires JavaScript.

Concluzia mea – promovarea de marketing Xiaomi a fost la nivel… șocant de bine.

Contacte

Aporpo, iată adresa – Ștefan cel Mare 69 intersectie cu Tighina 55, și situl www.xiaomistore.md

This slideshow requires JavaScript.

Posted by Dumitru Slonovschi

Lasă un comentariu