Press enter to begin your search
vanzari

Cum scriptul de vânzări poate alunga clienții potențiali

Azi, în oficiu ”a intrat” un agent de vânzări din partea unei săli de sport. Să o numim XFitness. ”A intrat” – este între ghimele, pentru că această doamnă, a dat buzna fără să-și ceară permisiune, a încercat să facă o glumă precum că a venit să se certe cu mine căci suntem vecini dar nu ne vedem deloc (pentru că eu chipurile nu vin la XFitness). Și-a luat un scaun singură și, iarăși, neinvitată s-a așezat în fața mea. Pentru că nici măcar nu s-a prezentat, nu înțelegeam ce se întâmplă și chiar am început să imi fac griji.

comportamentul consumatorului

Comportamentul consumatorului și ce avem de învățat de la marketingul direct

Când vine vorba de vânzări directe, mereu îmi aduc aminte de filmul “The pursuit of happiness” și de Will Smith in rolul lui Chris Gardner, care încerca disperat să vândă produsele în care-și investise toți banii. Problema sa, însă, a fost lipsa de cercetare a necesităților pieții și a produsului concurent, care era mult mai ieftin și oferea aproape acceleași posibilități. Gardner făcea vânzări door-to-door, cerând permisiunea să își prezinte produsul său, având posibilitatea să comunice direct toate avantajele acestuia. Dacă ar fi fost un produs competitiv din punct de vedere tehnic, succesul său ar fi fost mult mai mare.

inovatia marketing

Inovația, ca instrument de poziționare.

Se vorbește acum tare mult despre inovații. Concept, care după mine, este înțeles, de unii, greșit. Inovația nu este invenție. A inova presupune a face ceva diferit de până acum, dar nu și nou ca și concept al produsului sau serviciului. Google este o inovație. Google nu a inventat transmiterea scrisorilor, Google ne permite acum să trimitem aceleași scrisori în câteva secunde, în comparație cu poșta tradiționala. Amazon este o inovație. Amazon nu a inventat cumpăratul cărților, Amazon

creativitate

The G-spot of the consumer’s mind sau Efectul “Awwww”

Am menționat despre spoturile emoționale și în alte articole, însă acum am hotărât să le dedic unul întreg, pentru că sunt așa de ”Awwww…”. Am observat o întreagă tendință pe piața locală de a scoate spoturi publicitare cât mai faine, cât mai haioase, și cât mai dulci, ca să vrei să le vezi iar și iar și să nu te plictisești.

brandul politic slonovschi

Битва Титанов și brandul politic.

* Acest articol nu a fost plătit de niciun partid, nu susține vreunul din ele, este neutru și doar analizează strategiile de marketing ale acestora.

Nimic nu poate fi mai vesel pentru un specialist în marketing decât ”lupta” pentru consumatori și în mintea consumatorilor pentru un loc mai bun a celor mai mari branduri chiar și în Moldova. E interesant să vezi ce face Moldcell vs. Orange vs. Unite, sau Darwin vs. Lumea Laptopurilor vs. Matrix etc, sau Maximum vs. Bomba vs. Alina Electronics, ultimii având niște strategii de promovare tare primitive, bazate doar pe preț.

permission marketing

Permission Marketing sau “Dragă rând din Excel…”

Câți dintre voi au primit sms-uri de la companii, care încearcă să vă vândă ceva, cărora nu le-ați dat numărul dvs. de telefon? Câți au primit email-uri nedorite, în care cineva, vă vinde un produs, iar voi niciodată nu ați înaintat o cerere de ofertă sau v-ați înscris la promoțiile acestora?! Sunt sigur că sunt mulți, precum eu.

Marketing Slonovschi Vioricaeffect f

La noi markEting-u’ nu-i bun.

Cum se face că o bună parte din inițiativele de rebranding nu sunt duse până la capăt? Nu ezităm să promovăm produsele “Made in Moldova”, dar cît de des le folosim? Cîtă încredere avem în ele? Cum putem transforma un brand local în unul cu care să ne mândrim?

Eu imi spăl părul cu șampon Viorica.

Tu îți speli părul cu șampon Viorica.

El/Ea își spală părul cu șampon Viorica.

end of marketing

The end of marketing as we know it – curând vom fi toți marketeri.

Eu cred ca era marketingului e pe sfârșite. Ma veți contra, deoarece acum exista cele mai multe agenții de comunicare si marketing, ateliere de producție a spoturilor TV, metode de promovare accesibile, se fac cele mai multe campanii de marketing, si fiecare din noi suntem supuși zilnic a sute de mesaje care încearcă sa ne convingă sa cumpăram un anumit produs.